Vânzări
Transparență și eficiență
Conform art. 116 din legea 85/2014, vânzarea bunurilor din averea debitoarei se poate efectua prin negociere directă, licitaţie publică sau o combinaţie a celor două.
Conform Art. 91 din lege: “Bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, în exerciţiul atribuţiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum privilegii, ipoteci, gajuri sau drepturi de retenţie, sechestre, de orice fel. Fac excepţie de la acest regim măsurile asigurătorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale şi/sau confiscării extinse.”

